Persoanele fizice au posibilitatea să direcționeze două procente din impozitul de venit către o organizație neguvernamentală sau un cult religios. Ce înseamnă aceasta: două procente din suma impozitelor pe care le-ai achitat în anul 2021 vor fi direcționate către o entitate pe care o consideri potrivită de a beneficia de acestea.
Redirecționarea 2% este o metodă prin care statul urmărește susținerea organizațiilor neguvernamentale și a cultelor religioase din țară. La moment, sunt 139 de asociații și culte religioase – beneficiari ai desemnării procentuale. Lista acestora o poți găsi aici.
Important: aceste două procente fac parte din suma impozitelor DEJA achitată în anul trecut.
Centrul de Informare și Resurse „PRO BONO” este una dintre organizații beneficiare ai desemnării procentuale. Timp de aproape cinci ani, organizația a desfășurat campanii pentru tineri, a lucrat cu autoritățile publice locale și cu peste 30 de organizații de tineret sau grupuri de inițiativă, la nivel local, împuternicindu-le și oferindu-le suport în atragerea și diversificarea resurselor financiare.
De ce să alegi CIR PRO BONO ca și beneficiar al celor 2%:
- împreună cu cei 100 de voluntari, prin intermediul platformei pentru tineri Youth.md, pregătim și publicăm zilnic oportunități și programe disponibile pentru tinerii din țară;
- punem la dispoziție spațiu și programe educaționale și dezvoltare personală pentru tineri și copii în cadrul TohaTEEN HUB;
- colaborăm cu tinerii din regiunile rurale, identificând nevoile și cerințele lor și oferindu-le suportul necesar.
Dacă urmărești ce face organizația, ai aceleași dorințe și viziuni ca și noi, te încurajăm să direcționezi 2% către CIR PRO BONO.
Cum faci acest lucru?
Pentru a putea direcționa 2%, e neapărat necesar să depui declarația cu privire la impozitul pe venit – Formularul CET18, la una dintre filialele Inspectoratului Fiscal de Stat. Când completezi formularul, la secțiunea Desemnarea procentuală (M1) indici 1017620002447 – codul fiscal din al CIR PRO BONO.
Poți depune declarația pe venit și, respectiv, să redirecționezi două procente prin două moduri:
- dacă deții semnătură mobilă, poți redirecționa accesând Cabinetul contribuabilului pe sfs.md;
- prezentându-te la orice fialială a Inspectoratului Fiscal de Stat.
Datorită efortului comun, vom continua să lansăm oportunități și posibilități pentru tineri.
1,923 total views, 4 views today
Leave a Reply