Cum s-a desfășurat școala de vară a liderilor comunitari din Cahul și Ungheni

În perioada 3-5 august s-a desfășurat școala de vară pentru tinerii comunitari în cadrul proiectului: „Dezvoltarea sectorului de tineret în regiunile Cahul și Ungheni prin elaborarea politicilor participative”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul programului EU4Moldova: Regiuni Cheie, implementat de PNUD Moldova și UNICEF Moldova, cu suportul Centrului de Informare și Resurse „PRO BONO”.

Pe parcursul acesteia, în jur de 35 de tineri din aceste au avut posibilitatea să învețe despre leadership, rolul tinerilor în soluționarea problemelor din comunitate, planificarea unui proiect comunitar, dar să și dobândească multe aptitudini necesare în realizarea unuia. În timpul aflării lor acolo, aceștia au fost ghidați de traineri competenți, care au reușit să le transmită participanților motivația și inspirația pentru a porni un proiect alături de noii amici cunoscuți aici. 

Încântați de experiența acumulată aici, tinerii au fost fascinați să cunoască toți mentorii, luând ceva nou din fiecare sesiune de informare și bucurându-se să cunoască semeni de-ai lor din cele două regiuni.

„Această școală de vară a fost un nou pas în dezvoltarea mea personală și nu regret nici un moment pentru că am decis să aplic și să particip. Am acumulat o grămadă de informații noi pe care sunt sigură că le voi utiliza în calitate de lider în comunitatea mea”, ne-a mărturisit Arina Glodeanu, o tânără activă din Ungheni, care încearcă să se implice în cât mai multe activități de voluntariat, după cum zice adolescenta. 

La final, după o serie de instruiri, planificare și consultări, tinerii și-au prezentat ideile de proiect pe una din tematicile propuse de noi. Ulterior, aceștia vor merge în școlile, cercurile lor de prieteni și vor pune în practică toate cunoștințele acumulate la școala de vară.

 

 

.

 

 1,671 total views,  6 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published.

3 × 2 =