Fii Ambasador Local și contribuie la schimbare în raioanele Cahul și Ungheni

Ești din raionul Cahul sau Ungheni și vrei să contribui la dezvoltarea comunității din care faci parte? Înscrie-te, completând acest formular și fă acest lucru împreună cu noi.

În cadrul proiectului „Dezvoltarea sectorului de tineret în regiunile Cahul și Ungheni prin elaborarea politicilor participative”, Centrul de Informare și Resurse PRO BONO (partener de implementare al UNICEF Moldova, selectează tineri dornici de a contribui la dezvoltarea sectorului de tineret și pentru a deveni Ambasadori Locali – promotori ai schimbării.

Ambasadorii locali se vor implica voluntar în activitățile proiectului prin diseminarea informației relevante în rândul tinerilor, vor beneficia de instruiri, iar pe lângă experiența acumulată, vor primi certificate de participare și de voluntariat.

Aceștia vor avea următoarele responsabilități: 

  • implicarea în campania de informare cu privire la strategiile și consiliile de tineret
  • implicarea în organizarea trainingurilor  pentru Consiliile Locale de Tineret și Consiliile Elevilor
  • implicare în stabilirea relațiilor și organizarea trainingurilor pentru administrațiile școlilor privind dezvoltarea consiliilor elevilor și participarea copiilor și tinerilor la luarea deciziilor în Cahul și Ungheni
  • implicare în organizarea trainingurilor de bună guvernare și dezvoltare internă pentru consiliile de tineret
  • implicare în organizarea campaniilor de promovare online și offline cu privire la rolul și activitatea Consiliilor Locale de Tineret în procesul bugetar și procesul local de luare a deciziilor care vizează școlile
  • implicare în organizarea unei campanii de social media pentru tineri pentru promovarea rezultatelor proiectului și a bunelor practici.

Implicându-te, vei avea următoarele facilități: 

  • certificat de voluntariat/ de participare
  • kit pentru ambasadori 
  • participare în cadrul instruirilor/ trainingurilor și posibilitatea de a interacționa cu diferiți actori sociali.

Dacă apar neclarități sau întrebări, nu ezita să ne contactezi la [email protected]

 798 total views,  8 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published.

3 × three =