Fii tu cel ce sprijină formarea tinerilor din comunitatea ta în procesul de orientare profesională.

Formare de Formatori în domeniul orientării și ghidării în carieră este organizat de către Centrul de Informare și Resurse PRO BONO, și reprezintă un program destinat câte unui reprezentant al sectorului de tineret din cele 35 de raioane ale Republicii Moldova. Această inițiativă are ca scop instruirea participanților în organizarea sesiunilor de orientare în carieră pentru tinerii din localitățile lor.

Ce vei învăța?

(Aceste aspecte sunt dezvoltate în ghidul metodologic)

  • Cum să planifici, organizezi și să livrezi sesiuni de orientare în carieră pentru tinerii din comunitatea ta;
  • Tehnici de facilitare și metode interactive prin care să captezi atenția și să implici participanții activ;
  • Informații generale despre tendințele actuale și oportunități educaționale pentru tineri;
  • Cum să ajuți tinerii să-și descopere interesele, abilitățile și valorile și să își construiască un plan de carieră;
  • Abilități de comunicare și consiliere de grup, pentru a oferi sprijin într-un mod eficient și prietenos;
  • Modalități de motivare și implicare a tinerilor, astfel încât aceștia să devină activi și responsabili în luarea deciziilor pentru viitorul lor.

Cine poate participa?

  • Lucrători de tineret din centre de tineret;
  • Profesori din instituțiile de învățământ;
  • Reprezentanți ai organizațiilor locale de tineret;
  • Membri ai grupurilor de inițiativă.

În urma instruirii fiecare participant va avea responsabilitatea să organizeze 10 sesiuni offline de ghidare în carieră la nivel local, implicând câte 25 de tineri la fiecare sesiune

Perioada cursului: 13-16 noiembrie 2025.

Pentru a deveni participant la Formare de Formatori în domeniul orientării și ghidării în carieră, completează formularul de aplicare și așteaptă răspunsul nostru.

Data-limită pentru completarea formularului: 15 octombrie 2025.

Cursul de Formare de Formatori va fi desfășurată în cadrul proiectului UNICEF „Promovarea mecanismelor de participare a elevilor la luarea deciziilor”, implementat de Centrul de Informare și Resurse PRO BONO, cu susținerea financiară a Guvernului Coreei.

 764 total views,  24 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published.

five × 3 =