Strategia de dezvoltare comunitară în localitățile Negureni și Chițcanii-Vechi: „Prin acest exercițiu am reușit să spargem gheața ce ține de participarea și implicarea cetățenilor”

Comunele Chițcanii-Vechi și Negureni, din raionul Telenești, dispun de strategii de dezvoltare a localităților. Documentele strategice urmează să fie aplicate în cadrul acțiunilor autorităților publice, a societății civile și a cetățenilor activi din regiunile vizate.

Acestea reprezintă un instrument ce vor aduce plus valoare comunităților. Documentele vor fi punct de reper pentru toate acțiunile, ce vor contribui la creșterea calității vieții cetățenilor și la dezvoltarea unor comunități prospere.

Procesul de creare și definitivare a documentelor a fost unul complex. În primul rând, a fost lansat un grup de lucru, din care au făcut parte reprezentanți ai APL, cetățeni activi, societate civilă, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, etc. Aceștia au participat la o serie de activități, unde au discutat, și-au expus viziunea și au venit cu propuneri de îmbunătățire a documentului.

„Am avut discuții privind necesitatea strategiei de dezvoltare a localității, am format acel grup de lucru, am avut loc întruniri unde s-a expus pe marginea direcțiilor și necesităților pe care le are comunitatea. Le-am dezvoltat, le-am cumulat și am definitivat documentul. Prin acest exercițiu am reușit să spargem gheața ce ține de participarea și implicarea cetățenilor”, a menționat Ion Popa, primarul comunei Negureni.

Locuitorii comunelor Negureni și Chițcanii-Vechi au dat dovadă de implicare și interes. Datorită activităților ce au fost desfășurate în localitățile lor, aceștia au avut posibilitatea să vină cu recomandări, să atenționeze despre existența unor lacune și a unor servicii ce trebuie îmbunătățite. La fel, cetățenii au împărtășit bune practici, implementarea cărora ar fi binevenită în localitatea lor. Totodată, primarii comunelor au reiterat importanța dezvoltării strategiilor și impactul pe care îl vor avea acestea pentru localitate.

„Fără un plan strategic nu putem apela la proiecte. Sperăm că prin intermediul acestei strategii de dezvoltare strategică vom putea depune dosarele pentru anumite finanțări, vom putea dezvolta localitatea în beneficiul cetățeanului”, menționează Sergiu Cucu, primarul localității

Amintim că documentele pot fi consultate accesând: Strategia de dezvoltare comunitară Negureni și Strategia de dezvoltare comunitară Chițcanii Vechi.

Această publicație a fost elaborată cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acesteia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „EU4Accountability”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul publicației aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene. 

 2,074 total views,  2 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published.

3 + twenty =