Concurs de selectare a unei companii sau organizații ce va presta servicii de instruire și consultanță

Centrul de Informare și Resurse „Pro Bono” anunță concurs de selectare a unei companii sau organizații care va presta servicii de instruire și consultanță pentru consolidarea actorilor-cheie din domeniul de tineret în 6 regiuni (Sângerei, Fălești, Șoldănești, Ocnița, Nisporeni, Anenii Noi) și oferirea de suport în implementarea planurilor locale de tineret pentru anul 2020, inclusiv identificarea soluțiilor de implementare a activităților în contextul pandemiei de COVID19.

Compania/ organizația va fi contractată pentru instruirea și oferirea de suport prin consultanță APL (parte a programului) în realizarea planurilor de tineret bazate pe rezultate și date statistice pentru anul 2020. Procesul de instruire și mentorat va include implicarea reprezentanților Administrației Publice Locale, Consiliilor locale ale Tinerilor și reprezentanții centrelor de tineret din cele 6 regiuni ale proiectului. 

Activitățile specifice vor fi stabilite împreună cu APL-ul parte a programului în baza planurilor de activitate de tineret pentru anul 2020 și vor include:

  • Servicii de instruire (scriere și management de proiecte, planificare strategică, leadership și voluntariat comunitar, ș.a.);
  • Consultanță și elaborare de instrumente de planificare și implementare a politicilor de tineret la nivel local (Regulamente, Ghiduri, Metodologii, etc.);
  • Mentorat și suport în implementarea activităților selectate din planurile locale de tineret (consultanță și suport în planificarea și implementarea activităților).

Persoanele interesate trebuie să transmită un dosar, care să conțină:

  • CV organizației sau companiei cu indicarea a cel puțin 5 contracte similare anterior implementate;
  • CV-urile echipei responsabile din partea ofertantului;
  • Oferta financiară per zi de lucru;

Alte detalii importante găsești în Termenii de Referință ai poziției.

Dosarul de participare va fi transmis până în data de  15 octombrie 2020, prin e-mail la adresa management.probono@gmail.com și cir.probono@gmail.com cu mențiunea “ Servicii de suport pentru implementarea planurilor de tineret 2020 ”.

 704 total views,  2 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published.

16 + three =