Consultant național în domeniul dezvoltării bugetelor publice locale

Centrul de Informare și Resurse „PRO BONO” selectează un expert național pentru dezvoltarea capacităților Autorităților Publice Locale în baza managementului bazat pe rezultate și bugetarea participativă în 10 regiuni ale proiectului (raioanele Leova, Rîșcani, Edineț, Glodeni, municipiul Bălți,Criuleni, Hâncești, Drochia, Strășeni, Briceni).

Expertul va fi contractat pentru instruirea și oferirea de suport APL selectate în elaborarea planurilor de tineret bazate pe rezultate și date statistice (împreună cu un expert pe domeniul de tineret) și dezvoltarea bugetelor bazate pe programe a acestora. Procesul de instruire și mentorat va include implicarea Consiliilor locale ale Tinerilor și reprezentanții centrelor de tineret din cele 10 regiuni ale proiectului. Instruirile și ședințele cu APL vor avea loc online prin intermediul ZOOM, fie offline, în cazul în care situația pandemică va permite.

Pentru selectarea expertului național, vor fi cerute următoarele calificări:

  • studii de licență în domeniul politici sociale, economie, dezvoltare internațională, drept și alte domenii relevante.
  • alte instruiri, cursuri, certificări în domeniul elaborare politici publice, bugetare participativă, bugetare pe programe, alte subiecte conexe.

Experiență:

  • cel puțin 7 ani de experiență pe domeniul de intervenție;
  • experiență de lucru cu organizații non guvernamentale (va constitui un avantaj);
  • experiență în organizarea, moderarea, facilitarea lucrului în grup, cercetărilor, consultații la nivel local/național, instruiri;
  • cunoașterea bună a sistemului administrativ, a activității autorităților publice locale;
  • cunoaștere bună a procesului de elaborare a bugetelor publice locale;
  • minim 2 contracte similare anterior implementate cu succes.

Cunoașterea limbilor:

  • fluență în limba română și în limba rusă.
  • cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj.

Pentru mai multe detalii privind poziția, consultați Termenii de Referință.

Persoanele interesate trebuie să transmită un dosar, care să conțină:

  • CV cu indicarea a cel puțin 2 contracte similare anterior implementate;
  • Oferta financiară per zi de lucru.

Dosarul de participare va fi transmis până în data de 1 octombrie 2021, prin e-mail la adresa management.probono@gmail.com cu mențiunea „Expert în dezvoltarea bugetelor publice locale”.

Proiectul “Participarea consolidată și implicarea civică în rândurile tinerilor în Moldova”, care e parte la “Fondul comun pentru dezvoltarea Centrelor de Tineret și consolidarea participării și implicării civice în rândurile tinerilor în Republica Moldova” al Ministerului Educației, Cercetării, cu suportul UNFPA, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare, va dezvolta capacitățile Autorităților Publice Locale la nivel regional, prin implementarea, evaluarea politicilor de tineret, respectând principiile managementului bazat pe rezultare și bugetarea participativă.

 711 total views,  2 views today

Leave a Reply

Your email address will not be published.

sixteen + five =